În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe.
Evenimentele de pe lângă film la fel de importante
Festivalul de Film și Cultură Balcanică – Taifas este pentru mine o noutate. Am fost în ultimii cincisprezece ani la zeci şi zeci de festivaluri şi am avut multiple burse de creație. În primul rând ceea ce observ este o încercare a festivalurilor de depănușare a unui domeniu de activitate: există o încercare de a diversifica aria culturală şi artistică cât şi o dezvoltare tot mai largă educatională și socială. Asta, pentru mine, e foarte atractiv.
În cadrul Festivalului Taifas lucrurile sunt cam așa: pe lângă elementul central care este filmul balcanic la el se adaugă elemente artistice din zona muzică, literatură plus educație, gastronomie şi o componentă socială importantă.
La acest festival care a debutat anul acesta apreciez enorm de mult deschiderea spre publicul foarte tânăr: de la copii şi elevi, de gimnaziu, până la liceeni şi studenți. Aceasta este poate componenta centrală care poate avea efecte pe termen lung.
La acest capitol aş menţiona Simpozionul de educație prin film care are scop de a „întreține rețeaua de cercetare a filmului est-european, și în același timp de a oferi profesorilor oportunitatea să folosească filmul ca resursă didactică la clasă.” În cadrul simpozionului au loc proiecții în școli şi în spații publice pentru toate ciclurile de învățământ pus cadrelor didactice.
Taifas mai oferă rezidențe literare: anul acesta au fost patru autori invitați – subsemnatul, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski şi Adrian Schiop. Treaba noastră a fost să scriem pe o temă balcanică, să ne întâlnim cu publicul La Două Bufniţe şi cu cei din liceu.
A mai existat o rezidență de film care a reunit tineri regizori din Balcani pentru o săptămână de învățare și practică cinematografică, în cadrul Rezidenței de film. Această componentă mi s-a părut enorm de importantă mai ales că am văzut şi câțiva tineri talentați de la mine din Basarabia care nu prea au astfel de oportunități.
Pe lângă film şi aceste evenimente cheie – care nu se văd direct dar sunt esențiale – am mai avut muzică. Festivalul a avut o deschidere spectaculoasă cu Simion Bogdan-Mihai & Lăutarii de Mătase care a mai avut invitați tinerii din taraful Crescut pe Muzică şi debutanţi ceea ce a făcut evenimentul de-a dreptul spectaculos. A fost o seară de pomină la Filarmonica Banatul Timișoara – până şi timișorenii care ţin la etichetă au început să miște pe ritm lăutăresc.
În weekend am mai avut un Disco Party Balkanic cu Ligia Keșișian la Nemesis Art Club unde venise lumea să se miște. S-a dansat mult.
Tot în acel weekend a avut loc un eveniment special de gastronomie care pe mine m-a impresionat în mod special: HRANA – eveniment gastro-cultural balcanic, Food-concept by Alina Săftulescu, Musica pusă de Radio Kibuț – totul la faimosul Reciproc.
Filmul balcanic la Timișoara
Acum revenim la film. Când filmele sunt pe mâna lui Monica Felea şi Ștefan Bradea nu cred că mai e ceva de comentat. Echipa de la Bad Unicorn pare una dintre cele mai profesioniste de pe la noi şi e tare pe gustul meu – tot ce mi-au recomandat mi-a plăcut. Un mare respect pentru munca lor.
Primul film care m-a impresionat în mod special a fost: A Cup of Coffee and New Shoes On, producţie: Albania, Grecia, Kosovo, Portugalia, 2022, regia: Gentian Koçi; în distribuție: Rafael Morais, Edgar Morais, Drita Kabashi
Este un film multipremiat, dar tema şi felul în care este povestit filmografic mi se par excelente. Doi gemeni Agim şi Gezim, jucați de doi actori portughezi, fraţi Rafael și Edgar Morais, locuiesc undeva în Albania. Au un bagaj genetic comun. Atenție, cei doi sunt surdo-muţi. Trăiesc unul pentru altul – şi-au promis că vor avea grijă unul de altul neavând familie.
În viața lor aparent tihnită şi plină de voie bună apare o tragedie care se anunța catastrofală: o infecție ereditară foarte rară le afectează vederea.
Ce vor face cei doi tineri, singuri – doar unul are prietenă – fără să audă, să vorbească şi să vadă? Cum se vor descurca în viață? Se anunța o tramă sfâșietoare.
În acest film vezi ca la carte cum un om, chiar doi oameni, care mereu depindeau unul de altul, brusc sunt puşi în faţa neputinței totale: fără să audă, să vorbească, să vadă. Metafora dependenței totale de celălalt. Nici în faţa morții nu putem fi singuri – avem nevoie de celălalt chiar dacă murim fiecare pentru sine, pe cont propriu. Toată ideologia: reușești doar prin tine însuți este total falsă. Avem nevoie unii de alţii chiar şi în moarte – mai ales în moarte. Iar boala e doar un avertisment – filmul face aceest avertisment. Finalul e şi mai surprinzător. Nu-l rataţi de aveţi ocazia.
Un alt film memorabil: Europa – producția: Albania, Austria, UK, 2023, regia: Sudabeh Morteza; în distribuție: Lilith Stangenberg, Jetnor Gorezi, Steljona Kadillari, Mirando Sylari, Tobias Winter.
O corporație din țările „lumii întâi” trimite o ambițioasa reprezentantă în „lumea a treia” din Balcani pentru a pregăti terenul spre extindere – în bună tradiție corporatist-colonizatoare. Avem un soi de Avatar doar că aici nu e SF ci un realism balcanic care nouă ne este foarte familiar.
Aici „comisara civilizației” se confruntă cu o lume aparent subdezvoltată şi săracă pe care încearcă să o ademenească şi cucerească nu cu forța ci cu banii. „Aborigenii” însă refuză să părăsească pământul pentru că au un atașament pe baze deloc pragmatice ci legate de tradiții şi credințe: banii nu topesc ușor credințele oamenilor. Nu sunt încă suficient de „civilizați”.
Ceea ce ne atrage pe noi în film este familiaritatea nu doar a temelor ci şi a comportamentelor: privind – cu un ochi râdeam şi altul plângeam având senzația că asist la toată scena undeva într-un sat din Oltenia, Moldova sau Transilvania. Atât de familiare sunt temele şi obiceiurile – se înțelegea totul dincolo de limbă.
Autenticitatea filmului este dată mai ales de marea parte a actorilor care nu erau de fapt actori profesionişti ci oameni din comunitate. Şi ca orice final estic asistăm la ceea ce deja știm: de fiecare dată Estul e mereu surprinzător iar Balcanii sunt mereu dincolo de limita surprizei.
Un film surpriză a fost White Plastic Sky, produs – Ungaria-Slovacia, 2023, în regia: Tibor Bánóczki, Sarolta Szabó; cu: Tamas Keresztes, Zsofia Szamosi, Géza D. Hegedüs.
E genul de film senzație nu doar ca temă ci şi ca stilistică – e o animație superbă şi emoțională, plină de idei care te ţin cu sufletul la gură făcând în capul tău trimitere la o mulțime de alte capodopere ale genului. De mult nu am văzut ceva atât de puternic şi sensibil.
Acțiunea este plasată în Budapesta anului 2123. Filmul ne introduce într-o lume în care corpurile noastre devin proprietatea statului după 50 de ani. Ce presupune aceast lucru este neclar la prima vedere însă treptat lucrurile se complică. Orașul arată impecabil, de un futurism bine conturat, cu cetățeni care par să-și trăiască viața fericiți. Apar însă reclamele care îndeamnă pe toată lumea să aibă copii cât mai devreme posibil, astfel încât „să vă puteți întâlni nepoții”. Mai apar „implanturi voluntare” iar unii sunt trimişi la „plantație”.
Se pare că Pământul ar fi devenit complet sterp iar un om de știință a inventat o metodă de a transforma oamenii în copaci prin injectarea unei „semințe” în inimile lor. Copacii care au crescut din corpurile lor trebuie să asigure hrana pentru cei vii, așa că toată lumea trebuie să primească injecția la împlinirea a 50 de ani pentru a asigura hrana pentru toată lumea.
Povestea însă începe atunci când Nora, o femeie de 32 de ani care își plânge moartea copilului ei, primește o implantare voluntară, iar soțul ei, Stefan, decide să găsească un om de știință misterios care poate îndepărta chirurgical sămânța înainte ca soția lui să fie pierdută pentru totdeauna.
Bun, nu o să vă povestesc filmul – cert este că el aduce în discuție o sumă de teme de o actualitate îngrijorătoare şi o face de o manieră unică. Pentru mine este poate cel mai frumos şi semnificativ film văzut în ultima perioadă. De neratat şi poate fi văzut alături de copii.
Ce ar mai fi de spus? Ar fi să mulțumesc celor care au făcut acest minunat festival: Dana Sarmeș – sufletul Taifas, Monica Felea & Ștefan Bradea pentru selecţie, Andrea Reisz & Cătălin Olaru & Alexandru Hygied & Simona Constantin pentru ajutor, celor două Bufnițe – Raluca Selejean & Oana Doboşi şi în mod special Mihăi Tilincă.
Sper din tot sufletul că acest început foarte promițător să aibă o continuitate pe măsură: am toată încrederea în ei şi sunt alături.
Producătoriii evenimentului sunt: Asociația Culturală Contrasens, Bad Unicorn; Finanțatori: AFCN, Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte Timișoara.