Gastronomie

romb

Preparate La PAS, servite la Taifas

TAIFAS - festivalul de film și cultură balcanică își anunță prezența în cadrul Festivalului de Gastronomie Artizanală La PAS.

Când?

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 12:00 - atelier de făcut zacuscă

Duminică, 15 octombrie, ora 10:00 - atelier de făcut magiun

Unde?

Muzeul de Transport Miklosi - în curtea exterioară

Sinopsis: sâmbătă și duminică, pe 14 și 15 octombrie, vă invităm cu drag la standul TAIFAS, să facem împreună zacuscă și magiun. În spatele ceaunelor și în rol principal, va sta domnul Cornel Baroi, cu rădăcini adânci în țara Momârlanilor (Uricani, jud. Hunedoara). Este nu doar un profesor dedicat, dar și un pasionat de gastronomia locului, ducând mai departe tradițiile prin povești și mâncăruri autentice.

Cei curioși să descopere secretele preparării de zacuscă și a unui magiun autentic sunt așteptați să ni se alăture la pregătirea vinetelor și a gogoșarilor, la fierberea prunelor și, desigur, la multe, multe povești și indicații.

Cel mai important de menționat: o parte dintre borcane vor rămâne deschise, gata de degustare imediată, în timp ce altele vor fi păstrate pentru a fi savurate pe parcursul Festivalului Taifas, între 6 și 12 noiembrie. Așa umblă vorba: se gătește La PAS, se servește la Taifas!

…… cu ingredientele:
Zacuscă după rețetă din Ținutul Momârlanilor
vinete, gogoșar sau kapia, ceapă, ulei, bulion de roșii, sare, piper, usturoi.

Magiun (lictar / liptar / silvoizi / solvăiși)
prune bistrițe foarte bine coapte.

Intrare liberă. Toată lumea e binevenită.

Producători

Finanțatori