Skip links

HRANA – food concept by Alina Săftulescu

joi, 17 octombrie, 20:00

Reciproc Café - Bastion Timișoara

Pe 17 octombrie, de la ora 20:00, la Reciproc, vă invităm să luați parte la un eveniment gastronomic unic, parte din a doua ediție a Festivalului de film și cultură balcanică Taifas 🎬.

HRANA – food concept by Alina Săftulescu, marchează 35 de ani de la Revoluția din decembrie 🇷🇴 și explorează tema libertății printr-un meniu ce îmbină rețetele tradiționale balcanice cu tehnici moderne.

Meniul va cuprinde preparate care ne amintesc de „chermezele” anilor ’80: de la sandwich-uri cu salam de Sibiu și brânză rasă, piftia, ouăle umplute, salată de boeuf ori crema de pește și salata de icre. Meniul gândit pentru ediția TAIFAS 2024 este întocmai acest festin versus o heterotopie culinară personală, așezată peste el, cu ingrediente și tehnici moderne.

🎟️ Bilete: 150 lei. Locuri limitate – vă recomandăm să vă rezervați locul din timp!
Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro – https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-hrana-102671/

Premiată de Gault&Millau, l-a servit pe Regele Angliei, ne-a servit pe noi La Căpițe, la Musiu sau la Kibuț, Alina Săftulescu coboară de la munte cu desaga plină de bunătăți, din propria cămară sau adunate de la micii producători și fermieri locali, și vine la Taifas, să sărbătorim gastronomia balcanică ca patrimoniu cultural comun.
Alina Săftulescu este Creative Director @Kibuț/Gărâna.